7 Martie 2007

Consumul de energie a crescut cu 10% in ianuarie

Populatia a consumat in prima luna a acestui an cu 10% mai multa energie electrica decat in ianuarie 2006, arata datele provizorii ale balantei de energie electrica, publicate de Instotutul National de Statistica (INS).

In luna ianuarie 2007, resursele de energie electrica au fost de 5589,5 milioane Kwh, in scadere cu 477,8 milioane Kwh sau 7,9%, fata de luna ianuarie 2006, iar consumul final de energie electrica a crescut cu 2,1%

Potrivit datelor INS, cresterea consumului populatiei respecta tendinta inregistrata la nivel general. Consumul final de energie electrica a inregistrat in prima luna a acestui an o crestere cu 2,1% fata de ianuarie 2006.

Cu toate acestea, resursele de energie electrica au fost la inceputul acestui an in scadere cu 7,9 procente, reducerea fiind pusa atat pe seama scaderii productiei cat si a importului. Cea mai mare parte din electricitatea consumata la nivel national s-a produs in termocentralele clasice, ponderea acestora in totalul productiei de energie crescand de la 66,8% in ianuarie 2006 la 73,2% in ianuarie 2007.

Cresterea productiei de electricitate a termocentralelor s-a produs pe fondul micsorarii cantitatii de energie produsa de hidrocentrale. Fata de perioada similara a anului trecut, cantitatea de energie produsa in hidrocentrale a scazut cu aproximativ sapte procente, de la 24,4% la 17,2%.

Potrivit statisticilor, consumul de energie electrica in industrie, in ianuarie 2007, a reprezentat 63% din total, cel casnic fiind de 15%. Exportul de energie electrica s-a situat la nivelul a 6% in timp ce consumul propriu tehnologic a fost de 14,5%.

Cea mai mare parte din productia de energie electrica continua sa se obtina in termocentrale a carei pondere in total productie a crescut de la 66,8% in luna ianuarie 2006 la 73,2% in luna ianuarie 2007. Ponderea productiei obtinute in hidrocentrale a scazut de la 24,4% in luna ianuarie 2006 la 17,2% in luna ianuarie 2007.

Consumul final de energie electrica in luna ianuarie 2007 a fost de 4438,7 milioane KWh, cu 2,1% mai mare fata de luna ianuarie 2006, iar consumul populatiei a inregistrat o crestere cu 10,4%.

Exportul de energie electrica a fost in scadere cu 287,6 milioane KWh, respectiv cu 45,7% fata de luna ianuarie 2006.



Citeste si