22 Martie 2021

Femeile au atras în 2020 finanțare de 360 milioane de euro prin proiectele PNDR



Proiecte în valoare de aproximativ 360 milioane de euro, dezvoltate de 8.600 de femei, au fost finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020 (PNDR 2020), informează Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), citată de Agerpres.

Conform datelor centralizate, cele mai multe investiţii, ale căror reprezentanţi legali sunt femeile, sunt finanţate prin intermediul submăsurii 6.1 (Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri). Astfel, 164 de milioane de euro au fost acordate către 4.000 de femei care s-au instalat ca tineri fermieri.

În acelaşi timp, pentru dezvoltarea fermelor mici (submăsura 6.3), AFIR a acordat finanţare în valoare totală de aproximativ 58 milioane de euro pentru 3.857 de beneficiari femei, iar pentru dezvoltarea exploataţiilor agricole şi pomicole au fost finanţate investiţii realizate de către 275 de femei. Valoarea totală a proiectelor finanţate în cadrul submăsurilor 4.1 şi 4.1a se ridică la 92 de milioane de euro.

Totodată, sprijin pentru înfiinţarea de activităţi non-agricole în zone rurale (pensiuni agroturistice, ateliere meşteşugăreşti, coafor, servicii diverse) au obţinut 362 de femei, în cadrul submăsurii 6.2, cu o valoare totală a investiţiilor non-agricole de 22,4 milioane de euro.

Potrivit sursei citate, prin PNDR 2020 au mai primit sprijin financiar pentru crearea şi dezvoltarea în mediul rural de activităţi non-agricole 112 femei, valoarea finanţărilor obţinute fiind de peste 20 de milioane de euro. Aceste finanţări acordate prin submăsura 6.4 au acoperit investiţii foarte diverse, de la pensiuni agroturistice, cabinete veterinare, fabricarea produselor textile, activităţi meşteşugăreşti şi până la service-uri auto.

AFIR menţionează că, de la demararea Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020, în martie 2015, şi până în prezent, s-au primit 73.990 de cereri de finanţare a investiţiilor în agricultură şi în mediul rural în valoare de peste 9,7 miliarde de euro.

Din acest total, au fost încheiate 66.505 de contracte de finanţare cu beneficiarii PNDR, cu o valoare de 5,67 miliarde de euro. Plăţile efectuate de AFIR se ridică la 7,12 miliarde de euro, ceea ce duce gradul de absorbţie a PNDR 2020 la peste 75% din fondurile alocate de Uniunea Europeană (UE).



Citeste si