11 Mai 2021

Nicușor Dan a semnat un contract de aprox. 200 de mil. euro pentru tramvaie noi în București



Primarul General al Muncipiului București, Nicușor Dan a transmis marți că a semnat un nou contract de achiziționare de noi tramvaie pentru Capitală, care urmează să fie furnizate în august 2022. Tramvaiele sunt furnizate de compania Astra Arad.

Valoarea contractului se ridică la aproximativ 200 de milioane de euro, sumă cu care se vor achiziționa 100 de tramvaie noi.

Este vorba despre un contract cu valoare de aproximativ 200 de milioane de euro, bani europeni. Sunt bucuros pentru că facem un pas înainte în modernizarea transportului public, segmentul de tramvaie este de departe cel mai rămas în urmă. Contractul prevede furnizarea primului tramvai peste 15 luni, adică în august 2022, urmând ca, începând de la acel moment al livrării prototipului, să fie furnizate patru tramvaie în fiecare lună.

Nicușor Dan, primarul municipiului București

Edilul mai spune ca dacă fosta administrație, condusă de Gabriela Firea, nu s-ar fi încăpățânat sa dea acest contract unei firme din Turcia, Capitala ar fi avut deja aceste tramvaie până acum.

„Un cuvânt despre fosta administraţie, dacă nu s-ar fi încăpăţânat să insiste să dea în mod nelegal acest contract unei firme turceşti şi ştiţi că s-a pronunţat şi CNSC-ul, s-a pronunţat şi Curtea de Apel Bucureşti, am fi avut aceste tramvaie începând cu vara anului 2022”, a transmis Nicușor Dan, în cadrul unor declarații de presă.



Citeste si