4 Aprilie 2007

Importam grau fiindca am exportat masiv in toamna

Romania a ajuns sa importe grau din cauza unor agenti economici care, in toamna anului trecut, au exportat cantitati mari de cereale, potrivit presedintelui Rompan, Aurel Popescu. "Anumiti agenti economici aveau stocuri excedentare astfel ca in noiembrie 2006 au exportat 280.000 de tone de grau, pe care acum suntem nevoiti sa le importam", a spus Popescu.

Potrivit acestuia costurile mari de productie in sectorul agricol autohton sunt o alta cauza a importurilor de grau. "Suntem dezorganizati si avem parcele multe si mici, ceea ce inseamna costuri mari de productie", a explicat Popescu potrivit NewsIn. De asemenea, presedintele Rompan a aratat ca, in Romania, subventiile agricole sunt de trei ori mai mici decat cele primite de alte state comunitare.

Popescu a mentionat ca toate aceste cauze au crescut pretul graului si au scazut competitivitatea cerealelor romanesti in raport cu cele din statele europene.

In opinia lui Popescu trebuie gasite metode pentru ca agricultorii sa primeasca cat mai repede subventiile promise de autoritati. "Agricultorii vor primi banii abia in octombrie, insa va fi mult prea tarziu", a spus Popescu.

In acest sens, secretarul de stat din Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale (MAPDR) Nicolae Lazin a spus ca este prevazut un mecanism prin care Agentia de Plati si Interventie in Agricultura (APIA) va elibera adeverinte privind suprafata de teren pentru care se vor aloca subventii.

"In baza acestor adeverinte, care atesta faptul ca agricultorii vor primi fondurile respective in toamna, fermierii vor putea contracta credite bancare", a spus Lazin. Potrivit acestuia, hotararea de Guvern initiata in acest sens mai are nevoie de avizul Ministerului Justitiei si va fi aprobata in urmatoarele sedinte de guvern.



Citeste si