12 Septembrie 2021

Grecia își revizuiește în creștere estimările privind economia: 5,9% pentru 2021



Grecia îşi va revizui în sus prognozele de creştere pentru acest an, la 5,9% în loc de 3,6%, după un al doilea trimestru mai bun decât se aştepta, a afirmat premierul elen, Kyriakos Mitsotakis, notează AFP.

"Sunt în măsură să anunţ un obiectiv de creştere revizuit de 5,9%", a declarat Kyriakos Mitsotakis, într-un discurs la Târgul Internaţional de la Salonic, conform Agerpres.ro.

În al doilea trimestru, în pofida măsurilor de lockdown parţial, economia greacă a înregistrat o creştere de 3,4% în raport cu primul trimestru şi de 16,2% pe un an, o performanţă peste aşteptări, potrivit statisticilor publicate la începutul săptămânii.

La jumătatea mandatului de patru ani, premierul Mitsotakis încearcă să răspundă la impopularitatea crescândă după criticile referitoare la gestionarea incendiilor devastatoare din august şi a pandemiei de COVID-19.

Vaccinarea obligatorie pentru lucrătorii din domeniul sănătăţii suscită contestaţie. Peste 5.000 de îngrijitori, printre care 500 de medici, au refuzat să se conformeze şi au fost suspendaţi, potrivit Ministerului Sănătăţii.

Cu începere de luni, noi restricţii urmează să fie impuse în transportul în comun (avioane, trenuri şi vapoare) persoanelor nevaccinate care nu vor mai avea acces la teste de depistare gratuite.

Peste jumătate din cei 11 milioane de locuitori ai Greciei sunt complet vaccinaţi, reaminteşte AFP.



Citeste si