4 Octombrie 2021

Cîțu: Guvernul va aproba o compensare a facturilor pentru această iarnă



Guvernul va aproba în şedinţa de luni o compensare a facturilor în această iarnă pentru consumatorul casnic, a anunţat luni premierul Florin Cîţu, preşedinte al PNL, relatează Agerpres.

"Astăzi, în şedinţa de Guvern, vom aproba o compensare a facturilor pentru această iarnă, pentru consumatorul casnic. Din păcate, avem moţiunea mâine. (...) Nu vom mai avea timp să avem o soluţie şi pentru consumatorul non-casnic, pentru IMM-uri. Dar pentru consumatorul casnic avem o soluţie pe care o vom aproba astăzi", a precizat Cîţu, la finalul şedinţei Biroului Executiv al PNL.

Premierul a spus că inițial a fost luată în calcul o compensare de circa 25% pentru gaze, în cazul consumatorilor casnici, dar spus că detaliile finale vor fi stabilite în ședința de Guvern de azi.

Săptămâna trecută, președintele României a solicitat discutarea la nivelul Consiliului European, cât mai curând posibil, a temei privind creșterea prețurilor la energie.

În acest context, Președintele Klaus Iohannis a subliniat necesitatea identificării unor soluții europene comune, bine pregătite, pe baza propunerilor care urmează să fie făcute de către Comisia Europeană şi a contribuției miniștrilor de specialitate din statele membre ale Uniunii Europene, astfel încât să poată fi atenuate efectele creșterilor prețurilor la energie pentru cetățenii europeni.

Președintele României a atras atenția asupra faptului că este nevoie de un efort comun al tuturor statelor membre ale Uniunii Europene pentru identificarea acestor măsuri care să vizeze, în principal, protejarea populației afectate de creșterile de prețuri ale energiei, precum și a mediului economic.



Citeste si