23 Noiembrie 2021

Raluca Turcan: Este posibil să existe întârzieri la plata pensiilor și alocațiilor



Raluca Turcan a declarat că sunt și alte ministere care au nevoie de bani de urgență, nu numai Ministerul Muncii, și că este nevoie de soluții rapide. În caz contrar, în 26 noiembrie, „ceasul ticăie pentru milioane de români", a spus ea, făcând referire la riscul de întârziere a plății pensiilor, scrie Digi24.

Întrebată ce părere are despre declaraţiile celor care au spus că sunt bani pentru plata pensiilor, Raluca Turcan a răspuns: „Am văzut declaraţiile, le-aş încadra în registrul politic. Să spui că e responsabilitatea ministrului Muncii să asigure fonduri e o copilărie", a spus ea, referitor la replica lui Florin Cîțu.

Aceasta precizează că la aceste negocieri, subiectul a fost ridicat de un membru al echipei, un prim-vicepreşedinte PNL și este nevoie de bani şi la alte ministere.

„Este posibil să existe întârzieri, dar ținând cont că eu sunt îngrijorată de lucrul asta de luni de zile, le-am dat ordin instituțiilor din subordine să fie pregătite pentru acțiunea de urgență în momentul în care e alimentat contul, puntea care presupune zilele libere, atunci tot procesul trebuie să fie extrem de rapid, astfel încât banii să ajungă la casa de pensii și la celelalte instituții, de acolo să fie transmise în teritoriu și apoi să se facă plățile”, precizează Turcan.



Citeste si