19 Aprilie 2007

Deficitul de cont curent a depasit 2 mld. euro in primele doua luni din 2007

Deficitul de cont curent a crescut cu 166% in primele doua luni ale anului fata de perioada similara din 2006, pana la 2,049 miliarde euro, pe fondul unei deteriorari puternice a balantei comerciale, potrivit datelor publicate de Banca Nationala a Romaniei (BNR). Deficitul balantei comerciale s-a adancit la 2,033 miliarde euro in primele doua luni din acest an, mai mult decat dublu fata de perioada similara a lui 2006, cand a fost de 995 milioane euro.

Excedentul balantei serviciilor, care a insumat 91 milioane euro in ianuarie si februarie 2006, a crescut cu un milion euro pana la 92 milioane euro in primele doua luni ale acestui an. Serviciile de transport si cele de turism - calatorii au inregistrat in ianuarie si februarie 2007 o balanta deficitara, de 56 milioane euro (fata de 23 milioane euro in primele doua luni din 2006), respectiv 29 milioane euro (5 milioane euro in perioada similara a anului trecut), in timp ce celelalte servicii au inregistrat un excedent in crestere de la 119 milioane euro in ianuarie si februarie 2006 la 177 milioane euro in primele doua luni ale acestui an.

Balanta veniturilor si-a adancit deficitul cu 52%, de la 448 milioane euro in ianuarie si februarie 2006 la 683 milioane euro in primele doua luni ale acestui an. Transferurile curente, la care contribuie in cea mai mare parte banii trimisi in tara de romanii din strainatate, au scazut cu 1,2% in ianuarie si februarie fata de acelasi interval din 2006 pana la 575 milioane euro, spun datele BNR.

Investitiile straine directe, 870 milioane euro

Investitiile straine directe au urcat in primele doua luni ale anului la 870 milioane euro, cu 13% sub nivelul anului trecut, si au acoperit 42,5% din deficitul contului curent, potrivit datelor citate de NewsIn. Mai mult de jumatate (54%) din investitiile straine directe au fost participatii la capital si profit reinvestit, iar diferenta credite intra-grup, spune banca centrala. Creditele pe care le iau firmele localizate in Romania de la companiile mama cu sediul in strainatate au potentialul de a adanci deficitul de cont curent, deoarece vor fi returnate la scadente.

In primele doua luni din 2006 deficitul de cont curent a fost acoperit in proportie de 98,2% prin investitii straine directe, care au atins un nivel de 1 miliard euro. in perioada similara din 2005 investitiile straine directe erau de 0,5 miliarde euro.



Citeste si