11 Ianuarie 2022

Curs valutar 11 ianuarie: Leul se depreciază în raport cu euro, dar crește față de dolarul american



Leul s-a depreciat marţi, 11 ianuarie, în raport cu euro, moneda europeană fiind calculată de Banca Naţională a României (BNR) la 4,9452 lei, în creştere cu 0,13 bani (0,03%) faţă de cotaţia precedentă, de 4,9439 lei.

În schimb, leul a câştigat teren în faţa dolarului american, monedă care a fost cotată la 4,3637 lei, în scădere cu 0,10 bani (-0,02%) comparativ cu luni, când s-a situat la 4,3647 lei, conform Agerpres.ro.

Moneda naţională s-a apreciat în raport cu francul elveţian, calculat de BNR la 4,7108 lei, în scădere cu 2,56 de bani (-0,54%) faţă de 4,7364 lei, cotaţia anterioară.

Gramul de aur s-a scumpit cu 68,97 de bani (0,27%), până la valoarea de 253,2748, de la 252,5851 lei în şedinţa precedentă.



Citeste si