29 Martie 2022

Dîncu: În România vom face drone, minisubmarine, producţii legate de armament şi blindate



În contextul războiului din Ucraina, Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a promis creșterea cheltuielilor din PIB pentru apărare și a producției de armament.

Întrebat dacă este posibil să fie deschise în ţara noastră, în viitorul apropiat, noi unităţi de fabricare a armamentului, Dîncu a spus, potrivit Agerpres: "Sigur. O să avem cel puţin subansamble, vom avea producţii de drone în România, vom avea producţiile de minisubmarine, vom avea producţii legate de armament şi în zona blindatelor. (...) În anii care vin, în doi - trei ani vom avea deja producţii şi am putea chiar mai repede să avem. Există elemente care au început deja, elemente ale unor joint venture făcute cu ţările importante, cum este Germania, Italia, Statele Unite, Israel. (...) Avem deja unităţi de mentenanţă, cum este la Bacău, de exemplu, mentenanţă pentru F16, centrul naţional de mentenanţă, sperăm că vom putea acredita cât mai multe centre naţionale de mentenanţă şi pentru blindate".

Citește și: Dîncu: Nicio lege nu poate cere mobilizarea celor între 18 și 60 de ani. Nu poate să meargă pe front cineva care n-a făcut armata

Dîncu a adăugat că, probabil, anul viitor Parlamentul va aproba creşterea cheltuielilor din PIB pentru apărare şi că există deja o listă de achiziţii în programarea din documentul strategic Armata României 2040.

"Asta înseamnă că avem un prag de raportare şi de înzestrare în 2026, unul în 2032 şi unul în 2040. Evident că dacă vom avea bani în plus în primul rând vom mări procentul din acest buget de înzestrare. Este principalul lucru şi aici sigur că vom aduce şi proiecte care trebuia să înceapă, de exemplu, în 2027 sau în 2030, le vom aduce mai aproape, dacă vom reuşi. Contează ce sume vom avea, contează foarte mult potenţele pe care le are şi le avea în viitor, mai ales, industria noastră de apărare, pentru că în acest moment cel mai important lucru ar fi nu să cumpărăm totul din afară, ci mai degrabă să producem mai mult în România", a mai spus ministru.



Citeste si