1 Aprilie 2022

Mega Image, amendat de ANPC cu 250.000 de lei de la începutul anului



În urma unei interpelări formulate de wall-street.ro, ANPC a venit cu precizări privind amenzile acordate operatorului Mega Image de la începutul anului 2022 și până în acest moment.

Astfel, în perioada ianuarie - martie 2022, Biroul Produse Alimentare ANPC a primit un număr de 61 de reclamații în raport cu operatorul economic SC Mega Image SRL, dintre care 8 au fost clasate, 1 redirecționată către Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București (DSPMB), valoarea amenzilor aplicate fiind de 250.000 de lei.

Aspectele reclamate au fost următoarele:
- diferențe de preț între cel afișat la raft și cel de la casa de marcat
- calitatea neconformă a unor produse
- produse cu data durabilității minimale depășită

Aspectele reclamate sunt în prezent verificate de către comisarii ANPC, fiind analizate până în prezent în procent de 45%.

De asemenea, la nivelul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Ilfov au fost îregistrate 15 reclamații, fiind aplicate 6 amenzi contravenționale în valoare de 60.000 de lei.



Citeste si