9 Mai 2007

Agentia IMM-urilor lanseaza in mai doua programe de finantare de 50 milioane de lei

Agentia Nationala pentru intreprinderi Mici si Mijlocii si Cooperatie (ANIMMC) va lansa, in mai, doua programe de finantare in valoare totala de aproximativ 50 de milioane de lei

Programul de sustinere a investitiilor realizate de catre intreprinderi nou-infiintate si microintreprinderi, precum si a investitiilor de modernizare/retehnologizare este cel mai mare program dezvoltat de ANIMMC, beneficiind de un buget de aproximativ 40 milioane lei, in timp ce programul START pentru dezvoltarea abilitatilor antreprenoriale in randul tinerilor si facilitarea accesului acestora la finantare va avea opt milioane de lei.

Spre deosebire de cele sase programe lansate in luna aprilie, cand inregistrarea dosarelor s-a facut prin intermediul Registrului Unic, patronii fiind nevoiti sa se deplaseze la sediile ANIMMC din Bucuresti si din tara, de aceasta data, inscrierile se vor face online.

"Pe viitorul site al ministerului va fi o sectiune in care patronii se vor putea inregistra. Deocamdata atat site-ul ministerului este in constructie, insa la momentul in care vom lansa programele vom oferi exact modalitatile de aplicare la aceste doua programe", a declarat pentru agentia NewsIn, purtatorul de cuvant al institutiei, Eduard Dragusin

Purtatorul de cuvant a precizat ca modificarea procedurii de aplicare este diferita pentru ca programele ce urmeaza a fi lansate sunt total diferite fata de cele sase. "De aceasta data este vorba de o competitie de dosare, ceea ce nu a fost cazul la precedentele programe, unde firmele erau obligate doar sa respecte cateva criterii", a adaugat Eduard Dragusin.



Citeste si