29 Iunie 2022

Florin Birta, primarul orașului Oradea: Am semnat cea mai mare investiție în parcurile industriale din municipalitate



Primarul orașului Oradea a anunțat o investiție de 125 de milioane de euro, cea mai mare consemnată până acum în parcurile industriale din municipalitate, conform declarației sale, cu firma germană STIHL.

Astfel, a anunțat primarul, firma germană intenționează să construiască în Parcul Industrial Eurobusiness I o nouă locație de producție, pe o suprafață de teren de aproximativ 15 ha.

Conceptul de business promovat, facilitățile oferite investitorilor, dar și buna colaborare dintre mediul public si cel privat au avut un rol esențial în evoluția și dezvoltarea economică a municipiului, iar Agenția de Dezvoltare Locală Oradea s-a dovedit a fi un model de succes, respectiv un catalizator al dezvoltării economice a județului Bihor, atingând un total de investiții atrase de 0,55 miliarde de euro, a arătat acesta într-un mesaj postat pe profilul său de socializare.

Această investiție reprezintă încă o dovadă a deschiderii și efortului depus de municipalitate în dezvoltarea infrastructurii orașului și a facilităților oferite, acesta fiind un factor decisiv pentru investitori, a mai transmis Florin Birta.

Totodată, acesta a mulțumit firmei STIHL pentru că a ales Oradea, dar și colegilor din ADLO și Primăria Oradea pentru toată munca depusă, precum și Episcopiei Romano-Catolice, care a fost de acord să vândă o suprafață de teren de peste 8,5 ha, pentru a se realiza această investiție.

Nu în utimul rând, acesta a mulțumit și Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Vest (ADR N-V), precum și domnului Ioan Bolos, director al agenției în perioada în care s-au început negocierile.

"Susțin inițiativa înființării unui departament pentru atragerea de investiții în cadrul ADR-urilor", a concluzionat acesta. "Și-a dovedit utilitatea".



Citeste si