10 Mai 2007

Rata somajului in Bucuresti, in scadere la 2,21%



Rata somajului inregistrata in capitala la sfarsitul lunii aprilie a fost de 2,21%, in scadere cu 0,05 puncte procentuale fata de luna precedenta, informeaza Agentia Municipala pentru Ocuparea Fortei de Munca (AMOFM).

Potrivit datelor de la AMOFM, din totalul populatiei active din Bucuresti de 955.000 de persoane, 21.086 erau someri, la finele lunii aprilie, peste jumatate (11.393) fiind femei.

AMOFM mai informeaza ca, din totalul somerilor inregistrati, 50 de persoane au solicitat in luna aprilie venit minim garantat. Totodata, mai putin de o treime din cei 311 someri inscrisi la cursurile de calificare/recalificare organizate de agentie in luna ianuarie au absolvit aceste cursuri in aprilie.

Datele AMOFM mai arata ca din totalul de 273 de absolventi incadrati de la inceputul anului, 234 au fost angajati prin subventia acordata prin lege firmelor care incadreaza absolventi fara loc de munca.

Potrivit legii privind stimularea ocuparii fortei de munca, angajatorii care incadreaza absolventi primesc, timp de un an, subventii cuprinse intre 1 si 1,5 salarii de baza minime brute pe economie, precum si scutirea de la plata contributiei datorate la bugetul asigurarilor pentru somaj aferenta absolventilor respectivi.

La sfarsitul lunii martie, rata somajului in Bucuresti a fost de 2,26%, numarul somerilor fiind de 21.500, din care mai mult de jumatate femei.



Citeste si