4 August 2022

Recolta europeană de porumb, distrusă de secetă. Unii fermieri renunță complet la cereale



Culturile de porumb ale Europei sunt cea mai recentă victimă a vremii secetoase, scrie Agerpres. Trei sferturi din teritoriul României, cel mai mare producător european, este afectat de diferite grade de secetă.

Porumbul este afectat de lipsa de precipitaţii pe măsură ce Europa se luptă cu valuri succesive de caniculă. Trei sferturi din teritoriul României, cel mai mare producător european de porumb, este afectat de diferite grade de secetă, în timp ce Franţa, al doilea mare cultivator, a înregistrat cea mai secetoasă lună iulie din istorie. Fermierii din unele părţi din Estul Germaniei ar putea pierde întreaga recoltă.

"Weekend-ul trecut am văzut lanuri unde porumbul îmi ajungea la genunchi. În mod normal, în această perioadă a anului trebuia să aibă o înălţime de 2,5 metri", spune Helmut Messner, preşedintele Asociaţiei cultivatorilor de porumb din Germania.

Uniunea Europeană şi-a redus estimările privind recolta de porumb din acest sezon la 65,8 milioane de tone, ceea ce înseamnă că va fi cea mai mică recoltă după cea din 2018/2019. Însă cifrele ar putea fi revizuite şi mai mult în situaţia în care condiţiile se vor deteriora în Franţa şi alte ţări.


Find more statistics at Statista

"Sezonul acesta era unul în care porumbul european urma să aibă o importanţă crescută pentru a acoperi golul în aprovizionare creat de situaţia din Ucraina. Însă în condiţiile în care culturile de porumb din UE au de suferit, iar estimările de producţie sunt revizuite, aprovizionarea cu cereale va fi supusă la noi presiuni", susţine Peter Collier, analist la CRM AgriCommodities.

În acest context nu este de mirare că unii fermieri s-au săturat. Având în vedere condiţiile secetoase care au început în urmă cu patru ani, Mihai Anghel, proprietarul grupului românesc Cerealcom nu a mai plantat porumb pentru prima dată în ultimii 25 de ani şi în schimb a înlocuit porumbul cu floarea soarelui, care este mai rezistentă la secetă. "Eram conştient de deficitul profund de apă din sol. Este cea mai persistentă secetă din ultimii 20 de ani, după câte îmi amintesc", spune Mihai Anghel.



Citeste si