1 Octombrie 2022

Surse Digi24: Pensiile și salariile ar putea crește de la 1 ianuarie 2023



Guvernul discută o eventuală creștere a salariilor a pensiilor începând cu date de 1 ianuarie 2023. Noile valori ale acestor indemnizații ar urma să fie incluse în legea bugetului de stat, susțin mai multe surse pentru Digi24.

Salariul minim ar putea ajunge la 3.000 de lei, în vreme ce pensiile ar putea fi majorate cu 11%. Coaliția de guvernare vrea ca salariul minim să crească de la 2.550 de lei la 3.000 de lei de la 1 ianuarie 2023.

Discuțiile legate de creșterea salariilor și pensiilor au fost inițiate după ce, la finalul lunii august, Ministrul Muncii, Marius Budăi a anunțat public că PSD va propune în coaliţie majorarea salariului minim de la 2.550 de lei până la 3.000 de lei. Budăi a mai anunțat și că pensia minimă ar putea creşte de la 1.000 de lei la 1.100 de lei, de la 1 ianuarie 2023, însă nu este clar de unde va avea statul bani pentru astfel de majorări.

În România, salariu minim brut este de 2.550 de lei, bani din care angajatul primește în mână un salariu net de 1.524 de lei.

Salariul minim pe economie din România în termen net a urcat la aproximativ 1.500 de lei de la începutul anului 2022, o creștere de 120 lei, de la circa 1.380, cât fusese în 2021. Cei 120 lei adăugați la salariul minim pe economie reprezintă o creștere de 8,6%. Atunci când comparăm această creștere cu estimările privind evoluția inflației, lucrurile nu arată deloc bine pentru românii care sunt plătiți cu salariul minim pe economie, chiar și în forma crescută.

Salariul minim pe economie 2022: România și țările Uniunii Europene

România se află pe locurile codașe între țările Uniunii Europene în ce privește salariul minim pe economie 2022 în termen brut, în valoare de 2.550 lei (515 euro), iar sub ea se află doar Bulgaria, unde salariul minim brut este de 332 de euro, dar și Letonia (500 de euro).

În schimb, cel mai bine din Uniunea Europeană la nivel de salariu minim pe economie în 2022 în termen brut o duc locuitorii din Luxemburg, Irlanda, Olanda, Belgia și Germania, potrivit Eurostat.



Citeste si