19 Octombrie 2022

România ar putea avea primul său terminal de gaz natural lichefiat la Marea Neagră, construit împreună cu azerii



Prim-ministrul Nicolae Ciucă a anunţat, miercuri, semnarea unui memorandum cu reprezentanţii companiei azere SOCAR pentru o investiţie comună într-o facilitate de gaz natural lichefiat la Marea Neagră. Practic, după ani de zile de proiecte am putea avea primul terminal LNG, vital în condițiile crizei energetice actuale și nevoii de a deveni independenți de gazele rusești.

"În urma întâlnirii bilaterale pe care am avut-o cu preşedintele Azerbaidjanului, domnul Aliyev, am căzut de acord să analizăm împreună posibilitatea demarării unui proiect comun la Marea Neagră de gaz lichefiat. Şi, în felul acesta, astăzi, o echipă de la compania SOCAR din Azerbaidjan este prezentă în România. În această după-amiază, la Guvern, vom semna împreună un memorandum, care va sta la baza unei investiţii comune într-o facilitate de LNG la Marea Neagră", a declarat Ciucă, la începutul şedinţei Guvernului.

El a precizat că dezvoltarea unor astfel de proiecte vizează asigurarea independenţei energetice a României.

"Suntem cât se poate de conectaţi şi avem şi motivele necesare pentru a continua să dezvoltăm aceste proiecte, care să ne asigure, într-adevăr, independenţa energetică", a afirmat premierul.

Potrivit agendei anunţate de Guvern, prim-ministrul Nicolae Ciucă se va întâlni miercuri după-amiază cu miniştrii Economiei şi Energiei din Azerbaidjan, Mikayil Jabbarov şi Parviz Shahbazov, la discuţii urmând să participe şi ministrul Energiei, Virgil Popescu.

La finalul întrevederii se va semna un memorandum între compania azeră SOCAR şi ROMGAZ.



Citeste si