17 Noiembrie 2022

Ministerul Dezvoltării: Au fost semnate contracte noi de peste 1 miliard de euro prin PNRR



Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, anunţă că, până în prezent, au fost semnate 437 de contracte, în valoare totală de 5.262.797.951,55 lei, pentru programele "Valul Renovării", "Fondul Local" şi "Educaţie" din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), relatează Agerpres.

"Componentele gestionate de Ministerul Dezvoltării, cu finanţare din PNRR, sunt de succes, fapt demonstrat de numărul mare de cereri depuse. Vorbim despre un program transparent, bine pregătit, astfel încât beneficiarii au accesat rapid şi eficient fondurile şi iată că deja, prin contractele semnate, avem contracte semnate în valoare de peste un miliard de euro", a ministrul, într-un comunicat de presă, Cseke Attila.

Pentru "Valul Renovării", au fost semnate 178 contracte, în valoare totală de 3.295.772.789,12 lei, pentru lucrări de eficientizare energetică şi asigurarea siguranţei seismice şi la incendiu a blocurilor de locuinţe şi a clădirilor publice.

La "Fondul Local" sunt 140 contracte, în valoare totală de 195.266.333,39 lei, pentru realizarea de sisteme inteligente de management local, piste pentru biciclete, achiziţionarea de mijloace de transport electrice şi staţii de reîncărcare pentru autovehicule electrice, construirea de locuinţe pentru tineri şi de serviciu pentru specialişti, precum şi realizarea documentaţiilor de amenajarea teritoriului şi planificarea urbană.

Pentru construirea de creşe noi şi eficiente din punct de vedere energetic au fost semnate 119 contracte, în valoare totală de 1.771.758.829,04 lei, se precizează în comunicat.



Citeste si