20 Aprilie 2023

Blocurile din Sectorul 3 vor avea panouri solare: Primăria a dat drumul unui nou proiect



Un proiect privind instalarea de panouri fotovoltaice la blocuri din Sectorul 3 a fost adoptat de Consiliul Local, scrie Agerpres.

Actul normativ aprobă la nivelul Sectorului 3 derularea programului multianual cu titlul "Consumă inteligent, utilizează energie verde".

Programul se adresează asociaţiilor de proprietari care au beneficiat anterior de lucrări de creştere a eficienţei energetice pentru care a fost încheiat procesul verbal de recepţie finală şi pentru care, prin raportul de expertiză tehnică şi audit energetic, se va stabili că lucrările de înlocuire/de modernizare a lifturilor şi cele privind creşterea eficienţei energetice prin instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei din surse regenerabile, panouri fotovoltaice, pompe de căldură (on grid) sunt fezabile pentru imobil.

Programul are ca obiect executarea, în principal, a următoarelor lucrări: instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei din surse regenerabile - panouri fotovoltaice, pompe de căldură (on-grid), inclusiv achiziţionarea acestora - în scopul reducerii consumurilor energetice din surse convenţionale şi a emisiilor de gaze cu efect de seră; realizarea se lucrări de înlocuire a lifturilor/modernizare a acestora prin înlocuirea mecanismelor de acţionare electrică a ascensoarelor de persoane, precum şi lucrări de reparare/înlocuire a componentelor mecanice, a cabinei/uşilor de acces, a sistemului de tracţiune, cutiilor de comandă, troliilor, după caz.

De asemenea, programul mai presupune înlocuirea corpurilor de iluminat fluorescent şi incandescent cu unele cu eficienţă energetică ridicată şi durată mare de viaţă - tehnologie LED; lucrări conexe, în cazul în care acestea se justifică din punct de vedere tehnic în expertiza tehnică şi după caz, în auditul energetic.

Actul normativ aprobă asigurarea finanţării programului multianual conform unor prevederi din Ordonanţa de urgenţă nr. 18/2009 privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe astfel: 90% din valoarea executării lucrărilor de intervenţie va fi asigurată din fondurile aprobate anual cu această destinaţie din bugetul local, iar 10% din fondul de reparaţii al asociaţiei de proprietari şi/sau din alte surse legal constituite.

Procentele din valoarea executării lucrărilor de intervenţie asigurate de la bugetul local şi din fondul de reparaţii al asociaţiei de proprietari se modifică, în situaţia în care intervin modificări legislative în acest sens.

Pentru categoriile de proprietari prevăzute la articolul 14 alineatul 8 din OUG nr. 18/2009 privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe sumele avansate de la bugetul local pentru asigurarea cotei de contribuţie proprie asociaţiilor de proprietari sunt considerate cheltuieli de natură socială şi nu vor fi recuperate.



Citeste si