21 Aprilie 2023

Ciucă dă asigurări că România va primi banii pe Cererea 2 de plată din PNRR: Nu există riscul să pierdem fondurile



Premierul Nicolae Ciucă a declarat că nu există riscul ca România să piardă fonduri europene din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), iar banii pentru cea de-a doua cerere de plată urmează să fie primiţi în curând, transmite Agerpres.

"Ieri (joi - n.r.), în şedinţa de guvern, secretarul de stat de la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) a prezentat elementele de progres şi pentru cele două jaloane (pe energie - n.r.) şi urmează să primim finanţarea completă pe cea de-a doua cerere de plată", a spus Nicolae Ciucă.

Întrebat când se va întâmpla acest lucru, premierul a răspuns "cât de curând", el mai adăugând că "decizia este la Comisia Europeană".

MIPE a anunţat, în urmă cu o săptămână, că România nu a îndeplinit două jaloane din Cererea 2 de plată din PNRR, de ambele jaloane fiind responsabil Ministerul Energiei.

Conform MIPE, cea de-a doua tranşă de plată din PNRR, în valoare totală netă de 2,81 miliarde euro, vizează 51 de jaloane şi ţinte, iar jaloanele 129 şi 133, care nu ar fi fost îndeplinite, sunt în valoare de 143 de milioane de euro.

Concret, jalonul 133 se referă la „semnarea contractelor pentru proiecte de cogenerare de înaltă eficiență pe gaz și încălzire centralizată”, iar una dintre probleme ar fi neacoperirea numărului de megawați (MW) promiși, după cum arată Europa liberă, iar jalonul 129 la semnarea contractelor pentru construirea unei capacități de electrolizoare noi de cel puțin 100 MW.



Citeste si