7 Iunie 2007

Numarul autorizatiilor de constructii pentru case, avans de 42,8% in patru luni

Numarul autorizatiilor de constructii pentru cladiri rezidentiale eliberate in primele patru luni ale anului 2007 a ajuns la 14.456, in crestere cu 42,8% fata de perioada similara a anului precedent, a informat Institutul National de Statistica (INS).

Cele mai importante cresteri s-au inregistrat in regiunile de dezvoltare Sud-Muntenia, Nord-Est, Bucuresti–Ilfov, Sud–Est, Centru cu peste 500 autorizatii de constructie pentru cladiri rezidentiale fiecare, potrivit datelor prezentate de INS.

In luna aprilie 2007, s-au eliberat 4.015 autorizatii pentru constructia de cladiri rezidentiale, din care 58% sunt pentru zona rurala, mentinandu-se trendul din luna precedenta. Distributia in profil regional evidentiaza o tendinta de scadere a numarului de autorizatii de construire eliberate pentru cladiri rezidentiale in majoritatea regiunilor de dezvoltare.

In luna aprilie 2007 au fost eliberate cu 871 mai multe autorizatii pentru cladiri rezidentiale decat cele inregistrate in aceeasi luna a anului precedent. Cele mai importante cresteri s-au inregistrat in regiunile de dezvoltare Vest ( +147 autorizatii ), Nord – Vest (+141 autorizatii), Sud – Muntenia (+ 118 autorizatii), Bucuresti – Ilfov (+117 autorizatii), Nord –Est (+116 autorizatii).



Citeste si