20 Iulie 2007

Lucrarile de pe DN1 sunt realizate in proportie de 75%

Lena Construcoes, parte a grupului portughez Lena, a realizat 75% din lucrarea de largire a DN1, iar pentru a recupera intarzierile cauzate de exproprieri, firma a marit deja numarul echipelor de lucru si a utilajelor folosite

Administratia Lena Construcoes afirma ca "societatea este interesata sa respecte termenele proiectelor in curs, recunoscand importanta strategica a largirii DN 1 pentru orasul Bucuresti".

Cele doua poduri din zona Baneasa urmeaza sa fie date in folosinta in cel mai scurt timp, conform termenului prevazut in contract, se arata in comunicat. "in acest moment, cea mai mare parte din constrangerile provocate de exproprieri sunt depasite, in momentul de fata ramanand de expropiat doar doua parcele, unde se prevede executarea pasajelor pietonale subterane", sustin reprezentantii companiei.

La finalizarea lucrarilor de modernizare, volumul de trafic existent pe aceasta portiune a DN1 va fi preluat de catre doua pasarele aflate in stadiu de constructie. Cele doua pasarele vor fi conectate pe sensul axului de drum, pe ambele parti, stanga si dreapta.

Lucrarile pentru fluidizarea traficului pe DN1 au fost incepute in luna noiembrie 2005, iar contractul prevedea initial finalizarea acestora in termen de 15 luni, respectiv in ianuarie 2007. Ministerul Transporturilor a decis extinderea la 25 luni, estimandu-se ca lucrarile vor fi gata in noiembrie 2007. Valoarea contractului este de 31,8 milioane euro.

Reprezentantii firmei Lena Construcoes Romania, subsidiara locala a grupului Lena, estimeaza o cifra de afaceri de 30 de milioane de euro si o crestere de 30% fata de volumul de afaceri din anul anterior.

Grupul Lena, prezent pe piata romaneasca din anul 2004 prin Lena Construcoes, are in prezent peste 250 de angajati in Romania si un portofoliu de aproximativ 40 de lucrari, printre care: lucrarea de largire a DN 1, modernizarea Bulevardului Doamna Ghica impreuna cu realizarea unui pasaj superior si infrastructurile din Baneasa.

In afara de piata romaneasca, compania portugheza Lena Construções este prezenta si in tari precum: Bulgara, Algeria, Marocana, Angoleza.



Citeste si