26 Iulie 2007

Cum va fi redus CAS-ul in trei etape



Contributiile sociale vor fi diminuate cu 6%, in trei etape, pe parcursul anului viitor, atat pentru angajat, cat si pentru angajator, precum si la toate cele bugete de asigurari: pensii, sanatate si somaj, a anuntat, miercuri, ministrul economiei si finantelor, Varujan Vosganian.

Odata cu prezentarea indicatorilor macroeconomici si a limitelor de chleltuieli pe care va fi construit bugetul pentru 2008, Vosganian a precizat si ca reducerea contributiilor sociale cu 6% a fost prevazuta in proiectia bugetara.

"Reducerea se va face la toate bugetele de asigurari, si de la angajat si de la angajator", a spus ministrul, citat de NewsIn, adaugand ca o prezentare detaliata va fi facuta ulterior, dupa ce va avea loc "o reglare inauntrul celor trei bugete: de sanatate, de somaj si de asigurari sociale".

La sfarsitul lunii martie, premierul Tariceanu a anuntat ca Guvernul va reduce, din 2008, cu 6% nivelul contributii sociale platite de angajati. Ulterior, atat ministrul muncii cat si ministrul finantelor au evitat sa dea detalii cu privire la aceste reduceri invocand constrangerile bugetare.

In prezent, contributiile sociale platite de angajat cumuleaza 17%, fiind de 9,5% pentru pensii, 1% pentru somaj si 6,5% pentru sanatate. Contributiile platite de angajator se situeaza intre 28,9 si 32,1%, fiind de 19,5 (pensii), 2,25% (somaj), 6,75% (sanatate) si intre 0,4-3,6% (accidente de munca si boli profesionale).

Intr-un clasament al valorii contributiilor platite atat de angajat, cat si de angajator in Europa, realizat de Banca Mondiala, Romania se situeaza pe locul sase din 26 tari, cu un nivel al contributiilor de aproape 50% din salariul brut, fiind depasita numai de Olanda, Cehia, Franta, Albania si Polonia. La polul opus al clasamentului de afla Belgia, Marea Britanie si Irlanda, unde contributiile cumuleaza mai putin de 30%.



Citeste si