13 Septembrie 2007

Romania, locul doi in UE la cresterea costurilor salariale



Costurile cu forta de munca pe piata romaneasca au crescut in al doilea trimestru al acestui an cu 23,4% fata de acelasi interval din anul trecut, ritm care plasa Romania pe locul al doilea in Uniunea Europeana (UE), dupa Letonia, potrivit unor statistici publicate de Eurostat.

Astfel, in al doilea trimestru al anului, comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, costurile cu forta de munca au crescut in Romania cu 23,4%, pe primul loc situandu-se Letonia, unde costurile au inregistrat o crestere cu peste 30%. Urmatoarele tari in care cheltuielile au inregistrat cresteri mari au fost Lituania (21,6%) si Estonia (18,7%).

Cele mai temperate cresteri ale cheltuielilor cu forta de munca s-au inregistrat in cel de-al doilea trimestru al anului in Germania (1,2%), Suedia (2,3%) si Finlanda ( 2,6%).

Statistica data publicitatii de Eurostat mai arata ca in Uniunea Europeana (UE27) cheltuielile cu forta de munca au crescut, in total cu 3,2%, in perioada aprilie-iunie, in comparatie cu aceeasi perioada a anului trecut, in timp ce in primul trimestru al anului cresterea a fost de 3,6%, potrivit NewsIn.

Cele doua componente majore ale costurilor cu forta de munca sunt salariile si alte venituri care se acorda angajatilor (prime, bonusuri) si alte costuri care nu implica plata salariilor. In UE27, cheltuielile cu salariile au crescut cu 3,3%, iar cheltuielile care nu tin de plata salariilor au crescut cu 2,5%. In primul trimestru al anului, majorarile au fost de 3,8%, respectiv 2,7%.

Referitor la majorarile cheltuielilor cu salariile, cele mai temperate cresteri s-au inregistrat in Malta (0,3%), la polul opus situandu-se Letonia, cu o majorare de 31,6%. Costurile care nu implica plata salariilor au scazut cu 0,8% in Germania, in timp ce cele mai mari cresteri s-au inregistrat in Letonia, unde aceste costuri au avansat cu aproape o treime.

Domeniile in care costurile cu forta de munca au crescut cel mai mult au fost industria (cu 3,2%) si constructiile si serviciile (3,3%).



Citeste si