12 Decembrie 2007

Inflatia anuala a ajuns la 6,67%



Inflatia anuala a fost in noiembrie de 6,67%, in conditiile in care indicele preturilor de consum a crescut fata de luna octombrie cu 0,93% pe fondul majorarii preturilor la marfurile alimentare cu 1,2%, a celor nealimentare cu 0,6% si a tarifelor serviciilor cu 1,2%.

In luna noiembrie 2007 fata de luna anterioara, preturile marfurilor alimentare au crescut cu 1,2%, cele ale marfurilor nealimentare cu 0,6%, iar tarifele serviciilor cu 1,2%, conform datelor transmise de INS.

Cele mai mari cresteri de preturi, in cadrul grupei marfuri alimentare, s-au inregistrat la oua (6,56%), lapte de vaca ( 4,72%), ulei comestibil (4,57%). In cadrul grupei marfuri nealimentare, cele mai mari cresteri de preturi s-au constatat la energie termica (2,61%) si combustibili (1,63%).

Tarifele in cazul grupei servicii au crescut cel mai mult pentru cele de transport aerian (3,41%) si cele pentru telefonie (3,38%).

Indicele preturilor de consum exclusiv pentru baturi alcoolice si tutun a fost in noiembrie de 0,95%, pentru combustibili de 0,88%, pentru produse ale caror preturi sunt reglementate (medicamente, energie, bilete CFR, telefonie fixa, abonamente radio-TV) a fost de 0,99%, iar pentru legume, fructe, oua, combustibili si produse ale caror preturi sunt reglementate de 0,83%.

Cresterea medie a preturilor pe total in ultimele 12 luni (decembrie 2006 - noiembrie 2007) fata de precedentele 12 luni (decembrie 2005 - noiembrie 2006) determinata pe baza indicelui preturilor de consum este de 4,7%, iar cea determinata pe baza indicelui armonizat al preturilor de consum (IAPC) este de 4,8%.

In luna octombrie, inflatia anuala a fost de 6,84%, iar indicele preturilor de consum a crescut fata de luna septembrie cu 0,97%.



Citeste si