20 Decembrie 2007

Romania, crestere record in sectorul constructiilor



Romania a inregistrat in luna octombrie a acestui an o crestere record de 39,5% a productiei in sectorul constructiilor, comparativ cu perioada similara a anului trecut, cea mai mare printre tarile europene, fiind urmata de Slovenia cu 9% si Olanda cu 6,6% indica datele Eurostat.

Potrivit datelor biroului european de statistica Eurostat, cresterea din luna octombrie este de aproape 15 ori mai mare decat media europeana. Cele mai importante scaderi in acest sector, pe luna octombrie 2007, comparativ cu octombrie 2006, au fost inregistrate de Suedia (-5%), Slovacia (-1,5%) si Germania (-0,7%), mai precizeaza raportul Eurostat.

Datele biroului european de statistica arata ca avansul constructiilor din Romania a fost, in trimestrul trei, de 38,4%, cel mai rapid ritm de crestere din UE, fiind urmata de Bulgaria cu 27,7%, Grecia cu 17,7% si Slovenia 16,9%. Aceleasi date statistice releva faptul ca Romania a inregistrat o crestere cu 2,9% a productiei in sectorul constructiilor in octombrie 2007, fata de septembrie 2007 si o crestere cu 10,2% in trimestrul al treilea fata de trimiestrul II al aceluiasi an.

Romania a inregistrat de asemenea cea mai mare crestere a productiei in sectorul constructiilor, 37,5%, si in luna septembrie 2007, comparativ cu aceeasi luna din 2006, fiind urmata de Marea Britanie, cu o crestere de 7,7% si Slovenia cu 4,6%.



Citeste si