17 Aprilie 2008

Peste 40.000 de locuri de munca la bursa generala din 18 aprilie

Angajatorii au depus o oferta de peste 40.000 de locuri de munca, pentru bursa generala de slujbe din 18 aprilie, cele mai multe fiind pentru lucratori in industria textila si in constructii, iar dintre absolventii de studii superioare cei mai cautati sunt inginerii si economistii.

Potrivit Agentiei Nationale pentru Ocuparea Fortei de Munca (ANOFM), cele mai multe locuri de munca vacante, cu care angajatorii se vor prezenta la bursa generala de slujbe din 18 aprilie, sunt in Bucuresti (5.732), Constanta (3.725), Timis (2.121), Iasi (1.991), Buzau (1.559) si Galati (1.326).

La nivel national, aproape 3.000 de agenti economici si-au anuntat participarea la bursa, iar din cele peste 40.000 de locuri vacante doar 2.592 se adreseaza absolventilor de studii superioare.

Principalele domenii in care sunt oferite locuri de munca persoanelor fara facultate sunt constructiile (4.000), fabricarea articolelor de imbracaminte (3.570), industria hoteliera (1.954), activitati de investigatie si protectie (1.193) si comert cu amanuntul (1.344). Cele mai multe slujbe vacante sunt pentru confectioneri asamblori de articole din textile si operatori confectioneri de imbracaminte (2.535), agenti de securitate (1.176), dulgheri (571), zidari (708) si sudori (564). La bursa vor fi disponibile si 2.246 de locuri de munca pentru muncitori necalificati, in diverse ramuri de activitate.

Absolventii de studii superioare isi pot gasi un loc de munca in activitati de asigurare, reasigurare si ale caselor de pensii (260), constructii (290), fabricarea autovehiculelor de transport rutier (108) sau in administratia publica si aparare (105). Cele mai multe posturi vacante sunt oferite pentru economisti (144), inspectori de asigurari (91), consultanti si consilieri financiari (61), profesori (78) si experti statisticieni (31). Aproape 800 de locuri de munca se adreseaza inginerilor din diferite ramuri de activitate (industria textila, industria chimica, industria de prelucrare a lemnului sau in constructii).

Bursa generala a locurilor de munca are loc pe 18 aprilie, in toate judetele. In Bucuresti, bursa va avea loc in sala de sport a Colegiului Tehnic "Petru Maior", cu incepere de la ora 9.lie, in toate judetele. In Bucuresti, bursa va avea loc in sala de sport a Colegiului Tehnic "Petru Maior", cu incepere de la ora 9.



Citeste si