3 Iunie 2008

Comisia Europeana tine sub supraveghere fondurile SAPARD din Romania

O misiune de audit a Comisiei Europene (CE) evalueaza timp de zece zile, incepand de astazi, eligibilitatea cheltuielilor efectuate in cadrul programului SAPARD, a declarat Laszlo Klarik, directorul general al Agentiei de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit (APDRP).

"Este o misiune normala de audit, asa cum primim in fiecare an. Se vor verifica, pe baza unui esantion de control, anumite proiecte SAPARD si, implicit, eligibilitatea cheltuielilor", a declarat Klarik.

Potrivit datelor furnizate de APDRP, de la inceputul programului SAPARD s-au platit 1,08 miliarde de euro, iar de la inceputul anului 75,26 milioane de euro.

De asemenea, pana la sfarsitul anului, APDRP mai are de cheltuit aproximativ 350 de milioane de euro, fonduri corespunzatoare alocarilor financiare pentru 2005 si 2006.

Prin programul SAPARD au fost aprobate si contractate 4.713 proiecte, in valoare de 1,49 miliarde de euro. Regula programului SAPARD spune ca platile aferente anumitor proiecte trebuie facute in cel mult doi ani de la contractarea acestora.

La inceputul lunii martie CE a sistat fonduri SAPARD si PHARE de 150-200 de milioane de euro destinate Bulgariei, din cauza suspiciunilor de frauda, a incapacitatii de absorbtie si a neregulilor sistemului care gestioneaza fondurile, potrivit Sofia News Agency.

Astfel, CE a sistat fonduri SAPARD pentru Bulgaria in valoare de pana la 150 de milioane de euro, destinate productiei si comercializarii de produse agricole si piscicole, din cauza unor fraude constatate in cazul acestor ajutoare.

Totodata, fonduri PHARE in valoare de 50 de milioane de euro au fost inghetate din cauza unor nereguli in cadrul agentiilor executive privind gestionarea absorbtiei banilor.

Ulterior, guvernul bulgar a decis sa consolideze controlul asupra utilizarii fondurilor europene. Printre masurile anuntate de premierul Serghei Stanisev se numara publicarea listelor complete cu beneficiarii fondurilor de preaderare, in dorinta de transparenta.



Citeste si