16 Iunie 2008

Vestul va creste cel mai incet dintre toate regiunile Romaniei pana in 2011



Regiunea de Vest va inregistra, in medie, pana in 2011, cea mai lenta crestere economica din Romania, de 5,6%, in conditiile in care zona cu cea mai alerta crestere ramane Bucuresti-Ilfov, cu aproape 6,3% in aceeasi perioada, arata prognoza regionala publicata de CNP.

Dupa capitala si imprejurimile acesteia, cea mai rapida crestere o vor inregistra, in aceeasi perioada, regiunile de Sud (6,2% pe medie) si Nord-Est (6,15% - medie).

Prognoza de primavara in profil teritorial a Comisiei Nationale de Prognoza (CNP) nu ia, insa, in calcul modificarea estimarilor de crestere economica pentru acest an, de la 6,5 la 7,5%, anuntata joi de presedintele CNP, Ion Ghizdeanu.

Regiunea de Nord-Est este cel mai prost plasata dintre cele opt regiuni analizate in functie de produsul intern brut (PIB)/locuitor si de salariul mediu net. Astfel, pana in 2011, PIB-ul/locuitor din aceasta zona va ramane la aproximativ o treime din nivelul national, in timp ce regiunea cea mai bogata, Bucuresti-Ilfov, va continua sa aiba un PIB/locuitor dublu fata de indicatorul pe intreaga tara, mai arata datele CNP.

Capitala va continua sa aiba cel mai ridicat PIB/locuitor, care ar trebui sa creasca pana la 21.765 euro in 2011, cu 72% peste nivelul de anul trecut. Excluzand Bucurestiul si Ilfovul, judetul cu cel mai ridicat PIB/locuitor va ramane Timisul, cu aproape 13.500 euro in 2011, de la aproape 7.900 anul trecut.

Cel mai sarac, in functie de PIB/locuitor, va ramane judetul Vaslui, care va ajunge, in 2011, la 4.444 euro, de la 2.556 euro anul trecut. Astfel, PIB/locuitor in cel mai sarac judet ar fi de aproape cinci ori mai mic fata de nivelul din capitala.



Citeste si