26 Iunie 2008

Falimentele inregistrate in ultimile cinci luni - 70% din numarul total al celor din 2007

Peste 7000 de falimente au fost inregistrate la Oficiul National al Registrului Comertului (ONRC) in perioade ianuarie- mai 2008 , ceea ce reprezinta aproximativ 70% din numarul de falimente integistrate pe tot anul 2007, potrivit datelor furnizate de catre ONRC, citate de NewsIn.

Potrivit datelor Oficiului, la 31 mai 2008 erau inregistrate 7166 de falimente, ceea ce reprezinta 70,26% din numarul total de falimente inregistrate de ONRC in 2007, cand acestea s-a cifrat la 10.198 falimente.

Dinamica falimentelor (reorganizare judiciara, insolventa) la nivel national in perioada analizata a fost crescatoare. Astfel, pe primul trimestru s-au inregistat 3304 falimente din care 803 in luna ianuarie, 1171 in luna februarie si 1330 in luna martie.

Trendul ascendent a continuat si in ultimile doua luni cu 1614 falimente inregistrate in luna aprilie si 2248 in luna mai.

Conform ONRC, in perioada analizata, in regiunea de Vest a Romaniei s-au inregistrat cele mai multe multe falimente, reorganizari si insolvente - 1397. Aceasta este urmata de regiunea de Sud-Est cu 1258, Bucuresti - Ilfov, 912, Nord - Vest, 828, Centru, 771, Sud - Muntenia, 704, Nord - Est, 693 si Sud - Vest - Oltenia cu 613.

In functie de numarul de falimente inregistrate pe ramura, cele mai sensibile sectoare ale economiei sunt comertul cu amanuntul (413 firme), constructiile (183 firme), intermediere diverse produse (173 firme), industria alimentara (sectorul de produse de patiserie cu 165 firme) si transportul rutier de marfuri (107 firme).

Aceesi sursa mai precizeaza ca din totalul de 17.364 falimente, inregistate in perioada 1 ianuarie 2007 - 31 mai 2008, numai 1445 dintre acestea au fost firme cu participare straina la capitalul social, restul de 15.919 au fost cu capital autohton.



Citeste si