3 Iulie 2008

Codul de Bune Practici a fost semnat de producatorii si retailerii romani

Reprezentanti patronatelor si asociatiilor patronale din industria alimentara au semnat ieri (alaturi de reprezentantii marilor lanturi de magazine), Codul de Bune Practici pentru comertul cu produse agroalimentare.

"Este un pas important pentru a civiliza si a face mai transparent comertul in aceste retele mari de distributie", a declarat minsitrul agriculturii, Dacian Ciolos, prezent la semnarea documentului.

Acesta a mai spus ca pe termen mediu si lung aplicarea Codului ar putea avea un efect benefic asupra preturilor pentru consumatorul final. Presedintele Romalimenta, Sorin Minea, a precizat ca "diferenta de pret va aparea abia in urmatoarele trei sau patru luni."

Codul de Bune Practici va intra in vigoare numai dupa ce Consiliul Concurentei, caruia urmeaza sa-i fie inaintat, va confirma faptul ca prin continutul lui nu se incalca legislatia concurentei. Dupa intrarea in vigoare, ca o garantie a respectarii acestuia, furnizorii si comerciantii vor prevede expres in preambulul contractului principiile lui.

Documentul a fost semnat din partea furnizorilor de Romalimenta, Asociatia Romana a Carnii (ARC), Asociatia Patronala din Industria Laptelui (APRIL), Patronatul National al Viei si Vinului (PNVV), Patronatul Roman din Industria de Morarit, Panificatie si Produse Fainoase (ROMPAN), Patronatul Roman al Carnii de Porc (PRCC) si Uniunea Nationala a Crescatorilor de Pasari (UNCPR).

Din partea comerciantilor, Codul a fost semnat de reprezentantii Metro Cash&Carry Romania SRL, Real-Hypermarket Romania SRL, Romania Hipermarche SA, Selgros Cash&Carry SRL, Carrefour Romania SA, MGV Distri Hiper SA si Kaufland Romania SRL.



Citeste si