8 Iulie 2008

Consumul final de energie a crescut cu 5,4 % in primele cinci luni din 2008

Consumul final de energie electrica a inregistrat in primele cinci luni ale anului 22.424,8 milioane KWh, cu 5,4 % mai mare fata de perioada corespunzatoare a anului trecut, iluminatul public a inregistrat o crestere cu 8,3%, iar consumul populatiei a crescut cu 9,7%, informeaza INS.

Datele publicate luni de Institutul National de Statistica (INS) arata ca productia din termocentrale a scazut cu 1.100,2 milioane KWh (-6,7%). Productia din hidrocentrale si cea din centralele nuclearo-electrice a crescut cu 1.702,3 milioane kWh (+26,6%) respectiv, 2050,1 milioane kWh (+79,6%).

In aceasta perioada, resursele de energie electrica au fost de 28.304,7 milioane KWh, in crestere cu 2.494,6 milioane KWh (+9,7%), fata de perioada corespunzatoare a anului 2007. Potrivit INS, cresterea resursei de energie electrica s-a datorat in principal cresterii productiei, cu 2.652,2 milioane kWh (+10,5%).

Datele statistice mai arata ca in primele cinci luni exportul de energie electrica a crescut cu 1.003,4 milioane KWh, respectiv cu 68,3%.

In perioada 1 ianuarie – 31 mai 2008, resursele de energie primara si cele de energie electrica au crescut fata de aceeasi perioada a anului precedent cu 1,7%, respectiv 9,7%.

Principalele resurse de energie primara in primele cinci luni ale anului 2008 au totalizat 17.197,4 mii tone echivalent petrol (tep), in crestere cu 295,4 mii tep. Productia interna a insumat 10.317,6 mii tep, in crestere cu 2,7% fata de aceeasi perioada a anului precedent, iar importul a fost de 6.879,8 mii tep, in crestere cu 0,3%.



Citeste si