8 Iulie 2008

Productia industriala isi tempereaza in mai ritmul anual de crestere la 2,7%

Productia industriala a crescut in luna mai cu 2,7% fata de aceeasi luna a anului anterior, ritm mult mai scazut decat cel inregistrat in aprilie, pe fondul avansului mai lent al sectorului de prelucrare si al celui energetic si al declinului industriei extractive.

In aprilie, productia industriala crescuse cu 13,3% fata de a patra luna din 2007.

Astfel, productia industriei prelucratoare a crescut in mai cu 3,2% fata de aceeasi luna din 2007, in temperare accentuata fata de aprilie, cand se inregistrase un avans anual de 14,1%. Sectorul de energie electrica si termica, gaze si apa a inregistrat in mai o crestere a productiei de 3,4% fata de aceeasi luna din 2007, ritm de asemenea mult atenuat fata de aprilie, cand productia avansase cu 12,1%.

In schimb, productia industriei extractive a scazut cu 3,2% in mai fata de luna similara din 2007, arata datele publicate de Institutul National de Statistica (INS).

Sectorul care a inregistrat cel mai mare avans in a cincea luna a acestui an a fost industria bunurilor de uz curent, cu o crestere de 8,6% fata de mai 2007. In industria bunurilor de capital, productia a crescut in mai cu 5,8%, iar in industria energetica cu 1,8%.

Industria bunurilor intermediare a inregistrat in mai un declin al productiei de 1,9%, iar si sectorul bunurilor de folosinta indelungata a suferit cea mai pronuntata comprimare a productiei, de 6,4%.

In primele cinci luni ale acestui an, productia industriala a fost mai mare cu 6,3% fata de acelasi interval din 2007, crestere sustinuta de sectorul de energie electrica si termica, gaze si apa, cu un avans de 8,7%, si de industria prelucratoare, care a produs mai mult cu 7%.

Industria extractiva a inregistrat, in schimb, o scadere a productiei cu 2% in acelasi interval.

In primele patru luni din 2008 se inregistrase un avans anual al productiei industriale de 7,3%.

Fata de luna anterioara, productia industriala a avansat in mai cu 4,6%, arata datele Institutului National de Statistica.

Astfel, comparativ cu luna precedenta, productia industriei prelucratoare a crescut in mai cu 5,4%, iar productia din sectorul extractiv a avansat cu 2,1%. In industria energiei electrice si termice, productia a scazut in schimb cu 5,5% in mai fata de aprilie, potrivit INS.



Citeste si