2 Februarie 2005

Patronii nostri, mai optimisti ca ai lor

Industriasii romani sint mai optimisti decit cei din UE. Increderea intr-un viitor mai bun isi are originile in ritmul de crestere economica inregistrat in 2004.

Pentru a masura asteptarile industriasilor romani, Grupul de Economie Aplicata (GEA) a calculat si a anuntat in premiera indicele de incredere industriala, calculat dupa o metodologie standard recomandata de OECD si folosita de Eurostat. Aceasta ia in considerare asteptarile privind evolutia volumului productiei, volumul actual al comenzilor si volumul actual al stocurilor. Rezultatele prezentate se bazeaza pe interpretarea raspunsurilor la un chestionar trimis unui esantion reprezentativ de firme din industrie.

Perspective roz in prelucrarea titeiului

Indicele GEA obtinut pentru trimestrul I din 2005 este de 14,5 (pe o scala de la -100 la +100). Potrivit economistilor GEA, acesta este un rezultat incurajator, care denota incredere moderata in evolutia industriei din primele 3 luni ale anului. Comparativ, acelasi indicator, calculat insa lunar (nu trimestrial), indica -7 pentru Ungaria sau -4 pentru media Uniunii Europene. Pe sectoare de activitate, exista variatii importante ale indicelui GEA de incredere industriala.

Cei mai optimisti manageri se dovedesc a fi din zona prelucrarii titeiului, urmati indeaproape de cei din domeniile tehnica de calcul si metalurgie. Specialistii GEA considera ca acest rezultat tine de evolutiile favorabile pe plan international ale preturilor produselor specifice acestor sectoare industriale.

Pornind de la aceste rezultate, se poate estima ca volumul productiei industriale va creste in trimestrul I din 2005, dar probabil intr-un ritm mai scazut decit in ultimul trimestru din 2004.

Aprecierea leului cauzeaza neplaceri

Cum era de asteptat, managerii din industriile orientate catre export s-au declarat cei mai afectati de efectele negative asupra competitivitatii pe piata induse de intarirea monedei nationale. Economistii GEA au precizat ca firmele cu capital strain au gasit mai usor resurse pentru a-si pastra competitivitatea. Pe de alta parte, 52,6% dintre firmele care considera ca aprecierea leului are o influenta negativa au reusit sa isi imbunatateasca pozitia competitiva externa. Faptul este explicabil prin reducerea marjei de profit din industriile in cauza. In schimb, patronii din industriile care sint orientate spre piata interna sau care se bazeaza mult pe importuri incearca sentimente de satisfactie. Este cazul celor din industria alimentara, de prelucrare a titeiului si din industria chimica.



Citeste si