19 August 2008

Ministrul Transporturilor a inaugurat lucrarile la soseaua de centura a Iasului

Lucrarile de constructie la soseaua de centura a Iasului au inceput luni, la inaugurare fiind prezent ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, care a subliniat necesitatea respectarii de catre constructor a graficelor de executie, potrivit NewsIn.

Pentru deschiderea lucrarilor, constructorul, firma galateana Vega 93 SRL, a mobilizat cateva zeci de camioane, excavatoare si buldozere in dreptul localitatii Uricani, in apropierea municipiului Iasi, zona unde se vor construi primii kilometri de drum.

"Voi fi multumit de lucrarile la soseaua de centura a Iasului doar atunci cand am sa vad ca se respecta graficele de executie. Pentru inceput, va pot spune ca am vazut o statie de asfalt moderna, iar, in prima parte, am observat o organizare de santier buna din partea constructorului", a declarat presei ministrul Ludovic Orban.

Soseaua de centura, care va fi delimitata in doua tronsoane, unul destinat traficului usor si altul traficului greu, are o lungime de aproape 32 km si strabate partea sudica a municipiului, dinspre sud - vest. Pentru partea de nord a soselei, autoritatile iesene au avansat ideea ca o portiune de drum din viitoarea autostrada Est-Vest, care va lega Moldova de Transilvania, sa completeze varianta sudica. Deocamdata, initiativa construirii autostrazii se afla in faza de proiect.

Lucrarile la soseaua de centura vor fi realizate de firma Vega 83 SRL, din Galati, durata de executie fiind de 36 de luni. Pentru acest an, Guvernul a alocat 36 milioane de lei pentru construirea a sase kilometri de drum, investitia totala in proiect urmand a se ridica la 136 milioane de lei.



Citeste si