19 Septembrie 2008

Statul a transmis Bruxelles-ului ca firmele siderurgice romanesti sunt rentabile

Ministerul Economiei si Finantelor (MEF) a transmis Comisiei Europene (CE) raportul privind stadiul procesului de implementare si monitorizare a restructurarii companiilor siderurgice romanesti, derulat in perioada 2004-2008, mentionand ca acestea sunt viabile, a anuntat institutia.

Raportul de monitorizare a inclus principalele aspecte constatate in activitatea companiilor siderurgice din primul semestrul din acest an, accentuand faptul ca in intervalul ianuarie - iunie acestora nu le-au fost acordate ajutoare de stat, precum si ca nu au fost inregistrate dezvoltari de capacitati noi de productie.

Evaluarea transmisa CE indica si faptul ca, desi productia siderugica inregistreaza o usoara scadere, compensata insa prin cresterea coeficientului de transformare a otelului brut in laminate, piata produselor siderurgice este favorabila producatorilor, consumul intern de otel se mentine ridicat, iar balanta comerciala la nivelul ramurii metalurgie s-a mentinut pozitiva.

Raportul evidentiaza, totusi, ca tendinta de crestere a importurilor este mai rapida decat cea a exporturilor de produse metalurgice.

MEF a mai mentionat, in informarea catre Comisia Europeana, ca toate companiile monitorizate sunt rentabile, au incheiat cu profit exercitiul financiar si indeplinesc criteriile europene de viabilitate.

Romania trebuie sa informeze Bruxelles-ul despre procesul de implementare si monitorizare al restructurarii companiilor siderurgice romanesti 2004-2008, in conformitate cu prevederile Tratatului de Aderare la Uniunea Europeana, sectiunea referitoare la restructurarea sectorului siderurgic.

Piata siderurgica romaneasca este dominata, in prezent, de grupuri straine. Astfel, liderul mondial al sectorului, ArcellorMittal, detine combinatele din Galati, Iasi, Roman si Hundeoara, rusii de la Mechel controleaza fabricile din Targoviste si Campia Turzii, in timp ce grupul Vimetco NV (fost Marco) - cu capitaluri rusesti, inregistrat in Olanda si listat la Londra - controleaza industria romaneasca a aluminiului, detinand Alro Slatina si Alum Tulcea.

Grupul austriac Voestalpine ar putea deveni un jucator important pe piata siderurgica locala, Romania fiind in carti pentru o investitie intr-un combinat siderurgic de peste 5 miliarde euro.



Citeste si