22 Septembrie 2008

5,7 mil. lei au fost donati in contul Guvernului pentru sinistrati

Suma donata in contul deschis in urma cu doua luni de Secretariatul General al Guvernului pentru persoanele afectate de inundatiile din vara acestui an a ajuns la 5,7 milioane de lei, potrivit unui comunicat remis vineri de Executiv.

O parte din acesti bani - 32.100 de lei - vor fi utilizati pentru achizitionarea a 214 calorifere electrice pentru sinistratii din judetele Botosani, Neamt si Suceava care locuiesc in module si nu dispun de sistem de incalzire, a decis Guvernul in sedinta de joi. Suma reprezinta o parte din donatiile colectate in contul in lei deschis de Secretariatul General al Guvernului.

Prefectura judetului Botosani va primi aproape 16.000 de lei pentru achizitionarea a 105 calorifere electrice, 9.900 lei va primi Prefectura Neamt pentru 66 de calorifere, iar aproximativ 6.500 de lei vor fi alocati Prefecturii Suceava pentru 43 de calorifere electrice.

Secretariatul General al Guvernului informa, in luna iulie, ca a deschis trei conturi - in lei, euro si dolari - pentru donatii de ajutorare a sinistratilor din judetele Bacau, Botosani, Iasi, Maramures, Neamt si Suceava.

Guvernul a mai decis joi alocarea unei sume suplimentare, de 3,1 milioane de lei, pentru reconstructia si reabilitarea caselor afectate de inundatii in judetele Bacau, Botosani, Iasi, Maramures, Neamt si Suceava.



Citeste si