25 Iulie 2005

Ministerul Economiei inchide lista cererilor de despagubiri in baza Legii 10

Proprietarii care sperau ca, in baza legii 10/2001 sa primeasca actiuni la companii de stat din portofoliul Ministerului Economiei mai au de asteptat pana vor sti exact cum vor fi despagubiti.
Ministerul Economiei si Comertului a anuntat zilele trecute ca astazi, o data cu intrarea in vigoare a noii legi privind reforma in domeniul proprietatii, oferta de actiuni la societatile pe care le administreaza se considera inchisa. Astazi este ultima zi in care cererile depuse la oficiile postale sau la registratura ministerului sunt considerate in termen, deci acceptate, se arata intr-un comunicat dat publicitatii de Minister. Practic, de maine se inchide lista, iar cei care nu s-au inscris pe listele MEC vor fi directionati automat catre Fondul Proprietatea, este de parere ministrul de resort, Codrut Seres (foto). Nu se stie insa, cel putin la aceasta ora, ce se va intampla cu cererile depuse deja la Minister. Ministrul Economiei, Codrut Seres, spune ca pentru a rezolva aceasta situatie este nevoie de norme la noua lege iar oamenii vor trebui sa astepte. Trebuie facuta o discutie daca mergem pe Fondul Proprietatea, asa cum prevede noua lege sau Ministerul Economiei acorda despagubiri. Nu exista inca o prevedere privind valoarea la care se face conversia despagubirii si numarul de actiuni la care are dreptul solicitantul, ne-a spus Seres. Ministrul Economiei a admis de asemenea ca, cel putin pentru moment, procedurile demarate de Oficiul participatiilor Statului pentru Privatizarea in Industrie (OPSPI) pentru a putea acorda despagubiri pe Legea 10 vor trebui oprite. Desi lista companiilor la care statul a fost de acord sa ofere actiuni persoanelor ale caror imobile au fost confiscate abuziv este lunga, doar putine dintre companii au prezentat un real interes. Cele mai multe cereri de actiuni au fost la companiile cu potential: Transgaz, Transelectrica. Mai putini au fost cei care au cerut actiuni la companii miniere, de exemplu, a spus ieri ministrul economiei, Codrut Seres.

Reprezentantii proprietarilor deposedati abuziv sustin ca nu este nici o nenorocire ca se inchide lista Ministerului Economiei pentru ca oricum oamenii nu au fost despagubiti. Vechea lege promitea proprietarilor despagubiri in bani, in actiuni sau in titluri nominale. Eu nu cunosc cazuri de proprietari care au primit actiuni la companii din portofoliul Ministerului. Stiu doar cateva cazuri de persoane care au acceptat titluri nominale in contul despagubirii, dar nu le-au putut valorifica.

Nu au fost acceptati la privatizarile unor companii asa cum s-a spus initial, iar o data cu noua lege nu vor mai putea face nimic cu ele, ne-a spus ieri Aurelia Popescu, avocatul Asociatiei Fostilor Proprietari Deposedati Abuziv de Stat. Potrivit Aureliei Popescu, de astazi, titlurile nominale devin hartie moarta, nu mai au nici o valoare. Noua lege introduce despagubirile prin intermediul Fondului Proprietatea.


Va creste numarul evacuatilor


Aplicarea legilor privind proprietatea simplifica si rezolva totodata problema restituirilor in natura, inmultindu-se astfel numarul proprietarilor, concomitent insa cu numarul persoanelor evacuate, pentru care autoritatile locale, desi obligate prin lege sa rezolve problema, nu au solutii locative. Potrivit Ordonantei 40/1999, insa mai explicit prin Legea 10/2001, chiriasii din casele nationalizate care au fost restituite in natura au dreptul de a locui pana la cinci ani in imobilele pe care le-au ocupat, din momentul in care acestea au fost restituite. In aceasta perioada, autoritatea locala este obligata, prin lege, sa rezolve problema locativa a persoanelor evacuate, care nu au posibilitati financiare pentru a-si asigura o situatie locativa.





Citeste si