28 Octombrie 2008

Noua din zece salariati spun ca au credite la banci

Peste noua din zece (92%) salariati romani sunt platitori de credite, iar patru din zece au descoperit de cont (overdraft), potrivit unui sondaj realizat intre 8 si 10 octombrie in randul persoanelor care au accesat pagina YourJob.ro.

Sondajul a fost realizat pe un esantion de 1.870 de persoane cu varste intre 18 si 65 de ani.

In schimb, dintre cei care au depozite in banci, peste doua treimi (67%) au spus ca doresc sa faca retrageri de numerar, iar mai mult de jumatate (56%) dintre cei care au depozite in lei vor sa faca economii in alte valute, chiar daca dobanzile sunt mai mici.

Potrivit datelor publicate de Banca Nationala a Romaniei (BNR), soldul creditelor pentru populatie s-a ridicat la 96,05 miliarde lei (25,7 miliarde euro) la sfarsitul lunii septembrie.

In 6 octombrie a intrat in vigoare noul regulament BNR pentru creditarea populatiei, iar romanii considera ca acesta le reduce sansele de a lua imprumuturi.

"55% din participantii la sondaj sunt convinsi ca, odata cu intrarea in vigoare a noilor norme de creditare, nu vor mai reusi sa contracteze alte credite", se arata pe site-ul de recrutare de resurse umane YourJob.ro.
Conform noului regulament al BNR, bancile vor analiza capacitatea de rambursare a clientilor "pe baza unui nivel al veniturilor considerate eligibile de catre imprumutatori, care nu poate depasi cu mai mult de 20% pe cel aferent anului anterior".

Bancile vor fi obligate, de asemenea, sa stabileasca gradul maxim de indatorare a clientilor in mod diferentiat pe categorii de clientela, pe destinatia creditului (ipotecar, de consum etc), pe tipul creditului (in functie de valuta, indexare, tipul dobanzii, perioada de acordare, comportamentul clientilor si garantii) si luand in considerare riscuri precum cel valutar, de rata a dobanzii si de majorare a costului creditului.



Citeste si