7 Februarie 2005

Creste Produsul Intern Brut in 2005

Societatea Academica Romana (SAR) prognozeaza o crestere a Produsului Intern Brut cu peste sase procente in anul 2005.

Conform analizei celor de la SAR rata inflatiei va atinge opt la suta, cu mentiunea ca cifrele oficiale sunt doar o medie intre inflatia reala din mediul urban, monetizat, situata la 13 la suta, si cea din economia rurala bazata pe troc, care are o valoare de 0 la suta.

SAR mai preconizeaza ca deficitul de cont va ajunge la 6,5 la suta, deficitul bugetar la 1,4 la suta, iar indicele bursier BET va creste cu peste 60 la suta.

In opinia celor de la SAR va exista o crestere economica mai lenta ca in 2004, cand saltul a fost iesit din comun.

Grupul de experti al Societati Academice Romane mizeaza pe o mica reducere a inflatiei si pe mentinerea deficitelor in limite controlabile.

Evolutia bursei, cel mai imprevizibil indicator din cei inclusi de SAR pe lista, are cea mai mare marja de variatie a predictiilor: de la o crestere de 40% la una de 100%.

In orice caz ambele cifre sunt mult peste dobanda depozitelor bancare sau a altor instrumente financiare.

Prognozele similare facute cu un an in urma, au supraestimat cu unu la suta rata inflatiei si deficitul bugetar si au subestimat semnificativ (cu peste trei la suta) cresterea economica, indicatorul-surpriza al anului 2004.



Citeste si