22 Decembrie 2008

Planurile viitorului ministru al IMM-urilor si al mediului de afaceri

Constantin Nita, propus pentru functia de ministru al IMM-urilor si al mediului de afaceri,a primit sambata aviz favorabil de la comisiile economice si de industrii, el enuntand ca prioritati transformarea CEC in banca a IMM-urilor si marirea gradului de absorbtie a fondurilor UE pentru acest sector.

In favoarea candidaturii lui Nita au votat favorabil 37 de parlamentari, iar alti cinci s-au abtinut (liberalii), neinregistrandu-se niciun vot impotriva, potrivit NewsIn.

Principala masura pe care si le-a asumat-o vicepresedintele PSD, viitor ministru al IMM-urilor, a fost marirea capitalui CEC si transformarea acestuia in banca pentru IMM-uri.

De asemenea, Nita le-a mai spus membrilor comisiilor economice si de industrii ca isi propune majorarea capitalului la Fondul National de Garantare a IMM-urilor, o noua procedura legislativa de lichidare a societatilor comerciale si marirea gradului de absorbtie a fondurilor europene destinate acestui sector. Social-democratul a mai spus ca isi doreste ca Agentia Romana de Investitii Straine sa revina la acest minister, la fel si administrarea zonelor libere.

Nita a mai spus ca isi mai propune relansarea si promovarea comertului exterior, prin facilitati fiscale, dar si prin organizarea de catre autoritatile guvernamentale de targuri si expozitii care sa promoveze Romania. Liderul PSD a mai spus ca va sustine masurile pentru incurajarea capitalului autohton, dar si pe afaceristii romani care doresc sa investeasca in strainatate.



Citeste si