14 Ianuarie 2009

Sindicatele: Pretul lactatelor ar trebui sa coboare in 2009

Pretul produselor lactate ar trebui sa scada in 2009, in conditiile in care pretul laptelui folosit ca materie prima, pe care il platesc procesatorii catre fermieri, a scazut in ultima luna cu pana la 20%, sustine Sindicatul Crescatorilor de Taurine din Romania (SCRT).

"In conditiile in care fermierii primesc mai putini bani de la procesatori pentru laptele materie prima, pretul produselor lactate ar trebui sa scada, in niciun caz sa creasca", a declarat, citat de NewsIn, presedintele SCRT, Costel Caras.

El a explicat ca principalul motiv al scaderii pretului laptelui la fermieri il reprezinta importul de lapte din Ungaria si Polonia.

De asemenea, acesta a subliniat faptul ca eventualele cresteri ale pretului produselor lactate sunt cauzate exclusiv de procesatori si comercianti.

Totodata, Caras a mentionat ca fermierii vor protesta incepand cu 26 ianuarie pentru gasirea unor solutii privind stoparea importului ilegal de lapte si accesarea fondurilor UE.

Crescatorii de vaci au protestat timp de trei zile, la jumatatea lunii decembrie, in apropierea a trei vami din tara impotriva importului ilegal de lapte, a nerespectarii legii cotei, si a trasabilitatatii laptelui. Acestia au aruncat cu lapte pe strazi in semn de protest.



Citeste si