29 August 2005

Analistii spun ca euro ramane pe loc

Brokerii de la societatea KTD Invest sunt de parere ca, pana la noi evenimente, in Romania, este de asteptat ca euro sa se mentina la nivelul actual, iar dolarul sa creasca usor. Ei isi intemeiaza prognoza, in special, pe asteptarile cu privire la o scadere a raportului euro-dolar pe pietele internationale, in cursul zilelor urmatoare.

"Daca insa aceasta ipoteza nu se confirma, atunci este de asteptat ca si cursul dolar-leu sa mai scada usor, la fel ca si cel al euro", adica sa asistam la o noua intarire a leului, sustin analistii.

Ei mai spun ca este de asteptat ca miscarile de pe piata valutara interna sa fie mai dezordonate, deoarece aceasta reprezinta, de acum inainte, doar un obiectiv secundar al BNR, subordonat tintei inflatiei.

Specialistii de la KTD Invest opineaza, de asemenea, ca tendinta naturala va fi cea de apreciere a monedei nationale, date fiind capitalurile straine interesate sa patrunda in Romania. Nu sunt excluse insa interventiile bancii nationale. "Pe alocuri, asa cum s-a intamplat si acum doua saptamani, BNR ar putea interveni pentru a cumpara euro si a mentine o anumita doza de imprevizibilitate a fluctuatiilor cursului, descurajand, astfel, calculele speculatorilor".



Citeste si