15 Mai 2009

AVAS a prelungit termenul de valabilitate a ofertei pentru Avioane Craiova



Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a decis in sedinta Colegiului Director din 12 aprilie prelungirea cu 15 zile a termenului de valabilitate a ofertei pentru Avioane Craiova, respectiv pana la data de 1 iunie, se arata intr-un comunicat al institutiei.
"AVAS intelege necesitatea Alenia Aeronautics S.p.A. Italia de a dispune de timpul necesare depunerii ofertei finale si de aceea a decis sa acorde un nou ragaz ofertantului, respectand hotararea de guvern care a mandatat Autoritatea sa incheie privatizarea pana la data de 30 iunie", se arata intr-un comunicat al AVAS.

Potrivit AVAS, s-a decis acordarea acest ultim termen de doar 15 zile, avand in vedere, pe de o parte, situatia economico-financiara a societatii care nu mai poate permite noi amanari si, pe de alta parte, interesul crescut al salariatilor pentru finalizarea contractului, trecerea societatii in proprietate privata si crearea premiselor pentru dezvoltarea societatii.

Pe 7 mai AVAS a solicitat companiei Alenia Aeronautics S.p.A. depunerea ofertei finale.

Procesul de privatizare al S.C. Avioane Craiova S.A. a fost reluat in luna octombrie 2008 prin publicarea anuntului de vanzare a pachetului de actiuni detinut de AVAS. Au fost cumparate patru dosare de prezentare, iar dupa mai multe prelungiri succesive, termenul limita de depunere a ofertelor a fost 30 ianuarie 2009. Pana la data limita s-a depus o singura oferta de cumparare din partea firmei Alenia Aeronautics S.p.A. Italia.



Citeste si