20 Mai 2009

Promisiuni: Salariul minim creste, insa abia in a doua jumatate a anului



Salariul minim pe economie nu va fi majorat in prezent, ci ar putea creste abia in a doua parte a anului, cand pot fi reluate si negocierile cu sindicatele pe acest subiect, potrivit lui Marian Sarbu, ministrul Muncii
"Discutia legata de majorarea salariilor va fi reluata in a doua parte a anului, intrucat revigorarea economiei din acest moment este insuficienta pentru o crestere imediata a salariilor si nu sustine o crestere a salariului minim. Cred ca discutia legata de majorarea salariilor va fi reluata in a doua parte a anului", a spus Sarbu, citat de NewsIn.

In prezent, salariul minim brut la nivel national este de 600 de lei (143 de euro).

Ministrul a adaugat ca, in urmatoare perioada, este nevoie de incheierea unui pact economic si social, ce ar putea cuprinde unele prevederi menite sa ajute la crearea de noi locuri de munca, in vederea mentinerii unei rate cat mai scazute a somajului si care sa ajute la pastrarea puterii de cumparare a populatiei.

Sarbu nu a precizat care este majorarea avuta in vedere, insa a dat exemplu modelul majorarilor salariale din anii '90, cand indexarile se realizau cu 75% din rata inflatiei.

"In anii '90, atunci cand se indexau salariile si pensiile se avea in vedere cresterea acestora cu 75% din valoarea inflatiei", a spus Marian Sarbu.

Comisia Nationala de Prognoza (CNP) estimeaza o rata medie a inflatiei de 5,8% in acest an.

Ministrul a tinut sa precizeze ca majorarea salariului minim nu poate tine cont de acordul semnat in 2008 de sindicate cu reprezentantii Cabinetului Boc, "intrucat la acea data alta era situatia economica".



Citeste si