27 Mai 2009

Procentul de prefinantare a lucrarilor din fonduri europene, majorat la 30%



Procentul de prefinantare a lucrarilor din fonduri europene a fost majorat de la 20% la 30%, in urma deciziei Comitetului interministerial pentru gestionarea fondurilor comunitare, intrunit la Palatul Victoria.
Premierul Emil Boc a declarat, la finalul reuniunii Comitetului, ca masura a fost luata pentru a asigura absorbtia fondurilor UE. El a precizat insa ca prefinantarea va fi acordata doar in conditiile in care licitatiile sunt organizate la timp, sunt demarate lucrarile si, astfel, exista facturi emise, care trebuie achitate. "Banii vor fi transferati doar daca ei vor fi platiti efectiv. (...) Prin aceasta masura mai rezolvam inca o problema a administratiilor locale, si anume problema TVA pe care trebuie sa o plateasca administratia locala", a declarat Boc, citat de NewsIn.

Seful Executivului a mai spus ca s-a luat totodata decizia ca pentru fiecare pol de crestere economica sa fie stabilit un coordonator, selectat de Agentiile de Dezvoltare Regionala, care va avea rolul de a monitoriza si aplica politicile Guvernului. Polii de crestere sunt municipiile Brasov, Cluj-Napoca, Constanta, Craiova, Iasi, Ploiesti si Timisoara.



Citeste si