8 Iulie 2009

Ministrii UE: Romania trebuie sa isi reduca deficitul bugetar pana in 2011



Ministrii de finante din Uniunea Europeana au dat Poloniei si Romaniei ca termen pana in 2012, respectiv 2011 sa isi reduca deficitele bugetare sub nivelul de 3% din Produsul Intern Brut (PIB), conform unor diplomati UE, scrie Reuters.
Ministrii au mai spus ca Ungaria si Lituania ar trebui sa isi reduca deficitele sub limita de 3% din PIB pana in 2011, in timp ce in cazul Letoniei, termenul limita a fost stabilit pentru 2012, arata NewsIn.

Mircea Geoana, presedintele PSD, a declarat ca deficitul bugetar ar putea depasi in acest an nivelul convenit cu FMI, mai ales in cazul in care situatia economica se inrautateste, insa nicio decizie nu va fi luata inainte de a consulta oficialii FMI.

Aceste state si multe altele din blocul european sunt confruntate cu cheltuieli sporite si venituri reduse pe fondul crizei financiare globale. Reducerea deficitului bugetar reprezinta o conditie pentru aderarea la zona euro.

Decizia ministrilor a fost luata in cadrul procedurii europene de deficit excesiv, care poate duce la amenzi pentru statele din zona euro care nu reusesc sa reduca deficitul sub plafonul cerut de Bruxelles sau la inghetarea fondurilor europene pentru statele membre UE care nu folosesc moneda unica.

Comisia se asteapta ca 21 dintre cele 27 de state membre UE sa atinga un nivel al deficitului bugetar ce depaseste plafonul permis de 3% din produsul intern brut in 2009.

Deficitul public al Romaniei a atins 5,4% din PIB in anul 2008. Cifra reflecta, in principal, derapaje importante ale cheltuielilor curente, in special ale cheltuielilor cu salariile din sectorul public si ale cheltuielilor cu prestatiile sociale, precum si previziuni exagerat de optimiste privind veniturile si, in mai mica masura, o scadere brusca a veniturilor colectate in ultimul trimestru al anului 2008, din cauza incetinirii economice, conform unui comunicat din mai al Comisiei Europene.

Romania a urmat o politica bugetara pro-ciclica in perioada de crestere exploziva a cererii 2005-2008, deficitul global crescand de la 1,2% in 2005, la 5,4% din PIB in 2008, in ciuda cresterii medii reale a PIB-ului de 6,5%. Aceasta evolutie reflecta in mare masura slaba planificare si executia bugetara, considera Comisia.

Incepand din 2009, politica bugetara vizeaza corectarea importantelor dezechilibre interne si externe care au fost lasate sa ia amploare in economie. Aceasta face parte din programul economic adoptat in aprilie 2009, ca raspuns la asistenta financiara acordata Romaniei de Uniunea Europeana, Fondul Monetar International si alte institutii.

Conform programului, in 2009 Romania va limita deficitul la 5,1%. In cazul nemodificarii politicilor, previziunile de primavara 2009 ale Comisiei estimeaza atingerea unui deficit la 5,6% din PIB in 2010, pe fondul unei incetiniri economice semnificative.



Citeste si