18 August 2009

Coalitia: 32 de masuri anticriza vor fi aplicate din septembrie



Presedintele PSD Mircea Geoana a anuntat ieri, la finalul sedintei coalitiei, ca social-democratii si democrat-liberalii au convenit asupra a 32 de masuri anticriza, care vor fi puse in aplicare de la 1 septembrie, admitand ca "actuala atitudine fata de criza nu a produs efecte in economia reala".
"Am ridicat in dezbatere propunerile pe care le-am lansat in urma cu o luna si jumatate. Din pacate, s-a scurs foarte mult timp pana am ajuns azi la o concluzie cu privire la raspunsul pe care trebuie sa-l aducem situatiei economice si sociale din Romania", a mai declarat Geoana, citat de 9am, adaugand ca "actuala atitudine fata de criza nu a produs efecte in economia reala".

Dintre cele 32 de masuri convenite, 20 sunt din programul PSD, 13 au apartinut PDL si cateva au fost comune, a precizat presedintele Senatului.

Totodata, 15 privesc stimularea economiei, 9 se refera la cresterea veniturilor bugetare, 6 au in vedere rationalizarea cheltuielilor bugetare si doua vizeaza cresterea lichiditatii monetare in sectorul bancar. Dintre acestea, cele mai importante puncte sunt:

• eliminarea impozitului minim de la 1 ianuarie si inlocuirea acestuia cu un impozit forfetar pe activitatile unde evaziunea fiscala este mai greu de evaluat, in special in zona restaurantelor si a tipurilor de activitati conexe;

• scutirea temporara de impozit a dobanzii aferente sumelor depuse in banci de catre persoanele fizice;

• modificarea legii investitiilor prin scaderea plafonului;

• majorarea ajutorului social al fondului de garantare a creditului rural;

• extinderea programului Rabla pentru tractoare si alte utilaje agricole incepand cu 1 ianuarie 2010 si extinderea programului Rabla pentru persoanele juridice de la 1 septembrie 2009;

• proiecte pentru competitivitatea economica;

• dezvoltarea unui proiect national de investitii de mediu si irigatii, inclusiv electrificare si masuri legate de dezvoltarea rurala si continuarea programului de tip 322 din fonduri europene;

• scheme de ajutor de stat pentru IMM-uri, pentru sustinerea acestora pentru plata datoriilor si investitii;

• sustinerea productiei pentru export prin garantii si contragarantii;

• credit fiscal pentru renovarea si modernizarea locuintelor si cladirilor;

• scutirea profitului reinvestit in economia reala;

• folosirea clauzelor de contracte comerciale de tip offset pentru realizarea de investitii, in special pentru zona industriei agroalimentare;
• instituirea unui plafon pana la care tinerii cu venituri modeste vor avea o scutire de impozite;

• utilizarea instrumentelor si scrisorilor bancare ca si garantie de buna executie pentru societatile in domeniul constructiilor;

• studierea posibilitatilor de creare a unor fonduri de investitii;

Ca un comentariu politic, Geoana a admis ca, intr-o coalitie nu pot fi impuse toate masurile unei singure parti, dar a amintit si de parghia propunerilor legislative. "Dar este mai important sa iesim dintr-un concurs de frumusete - cine are mai multe masuri anticiriza: are Geoana 24, iese Videanu ca are 37", a afirmat liderul PSD, apreciind ca deciziile de luni, din coalitie, reprezinta un pas bun in directia corecta, depasindu-se un "blocaj politic".



Citeste si