7 Septembrie 2009

Magistratii castiga mai mult de un salariu minim in legea unica, dupa proteste



Guvernantii au decis sa majoreze coeficientii magistratilor in grila de salarizare a Legii unice pentru acestia, in functie de grade cresterea fiind intre 0,5 si 1, 3 salarii minime pe economie, potrivit ultimei variante de proiect.
Astfel, coeficientii pentru judecatorii cu grad de Inalta Curte de Casatie si Justitie s-au stabilit intre 7,1 si 9,6 salarii minime pe economie. Pentru un judecator de curte de apel sau un procuror de acelasi grad a crescut baza de calcul intre 6 si 8,15 salarii, ei castigand astfel un salariu minim pe economie fata de veche varianta discutata, marti, la Guvern, relateaza NewsIn.

In noua varianta, pentru un judecator de tribunal sau procuror de parchet de pe langa tribunal s-a stabilit un coeficient crescut fata de ultima varianta, intre 5,4 si 7,3 salarii minime. Un magistrat cu grad de judecatorie va putea obtine un coeficient intre 4 si 6,5, de asemenea majorat fata de ultima varianta. Un judecator sau procuror cu vechime de pana la 3 ani va avea un salariu calculat cu un coeficient intre 3 si 3,75 salarii minime.

Coeficientii pentru sefii din justitie, respectiv pentru seful CSM, al instantei supreme si pentru procurorul general au ramas aceeasi, de 11,8.
In cazul personalului auxiliar, un prim grefier, un grefier-sef sectie si un grefier-sef ar urma sa fie platiti dupa un coeficient de 4,8 salarii minime, la fel ca in vechea varianta de lege.

In penultima forma de proiect de lege, coeficientii pentru judecatorii cu grad de Inalta Curte de Casatie si Justitie erau intre 6,6 salarii si 9,6 salarii minime, in functie de vechime si grade. Un judecator cu grad de curte de apel urma sa fie platit dupa un coeficient cuprins intre 5 si 8,15, potrivit acestei variante de lege. In varianta rezultata dupa discutiile de luni seara, un judecator cu grad de tribunal sau tribunal specializat trebuia sa fie platit dupa un coeficient de salarizare cuprins intre 4,5 si 7,3, de la 4,6-7,5. Un judecator cu grad de judecatorie avea un coeficient intre 4 si 5,2 salarii minime.

De asemenea, un judecator, un procuror (2-3 ani vechime) si personalul de specialitate juridica asimilat judecatorilor si procurorilor cu 1-3 ani vechime avea prevazut un coeficient de 3 salarii minime, fata de 2,65-3,3 in veche forma.
Salariile magistratilor vor creste in grila Legii unice prin majorarea coeficientilor de salarizare, dupa cum a decis politic Guvernul miercuri seara, reprezentantii ministerelor Muncii, Finantelor si Justitiei facand calcule joi pe aceste modificari, declara surse guvernamentale.

Astfel, la presiunea magistratilor, guvernantii au decis, miercuri seara, ca trebuie sa accepte propunerile de majorare venite din justitie si sa majoreze coeficientii pentru sistemul judiciar. Joi, reprezentantii ministerelor Muncii, Finantelor si Justitiei s-au intalnit pentru a face din nou calcule, in functie de buget. Ulterior, acestia au fost invitati la o discutie finala cu premirul Boc la Palatul Victoria, au mai declarat sursele guvernamentale.

Informatia este confirmata, de altfel, de o inregistrare obtinuta de NewsIn, de la discutiile de joi intre ministrul Justitiei, Catalin Predoiu, si reprezentantii magistratilor, prin videoconferinta. "Principalul mesaj pe care eu vi-l prezint dumneavoastra, daca vreti de ordin politic, (...), este acela ca vom incerca sa gasim o solutie pentru ca dumneavoastra sa nu fiti prejudiciati sub aspectul drepturilor salariale, inclusiv cele castigate. Deci aceasta este o decizie politica pe care pot sa v-o spun foarte limpede, este luata la nivel de Guvern si in acest moment se lucreaza pentru finalizarea solutiilor tehnice, pentru ca este nevoie de simulari si corelari in cadrul parametrilor tehnici", le-a spus ministrul participantilor la discutii.



Citeste si