27 Octombrie 2009

Sfantu Gheorghe ia un imprumut de 12 mil. de euro de la BERD



Consiliul Local Sfantu-Gheorghe a aprobat, luni, contractarea de la Banca Europeana de Reconstructie si Dezvoltare (BERD) a unui credit in valoare de 12 milioane de euro, pentru o perioada de 10 ani, transmite NewsIn.
Potrivit hotararii, banii vor fi utilizati pentru modernizarea unor drumuri, trotuare si parcari, reabilitarea sistemului de iluminat public - in valoare de 1,5 milioane de euro -, amenajare de pista pentru biciclisti si asa mai departe.

“Oferta a fost una foarte avantajoasa, am pornit cu 3,75% dobanda si avem posibilitatea ca pana in 2011 aceasta sa scada cu 0,15%”, a spus primarul Antal Arpad.

In acest context, reprezentantii PCM au sustinut ca, desi pare atractiv, creditul nu cuprinde si posibilitatea de a cumpara imobile pentru investitii si, in plus, ar putea duce la majorarea taxelor si impozitelor locale. Potrivit edilului, reprezentantii BERD au fost cei care au stabilit ce anume se poate cuprinde in credit si nu poate fi vorba despre efecte negative asupra populatiei.

Proiectul a fost aprobat cu 11 voturi "pentru" din partea consilierilor UDMR si romani, in timp ce PCM s-a opus.



Citeste si